Tema a revenit în atenție după publicarea unui rezumat despre valurile de căldură numite „snow-eater”, un tip de încălzire asociat cu dispariția rapidă a zăpezii din regiunile montane.
Conform informațiilor citate de Mediafax, cercetătorii au tratat aceste episoade separat de valurile clasice de căldură și de perioadele obișnuite de încălzire. În analiză au intrat intervalele cu cel puțin trei zile consecutive peste pragul de îngheț, între 19 martie și 1 iulie.
Baza de date analizată acoperă vestul Statelor Unite în perioada 1850-2015. Modelele folosite de autori indică o topire aproape dublă față de ritmul obișnuit, iar durata tipică a acestor episoade este de trei până la cinci zile.
Importanța practică a concluziilor ține de efectele din aval. Potrivit acelorași rezultate, după 1950 au fost notate 11 inundații majore de primăvară legate de topirea zăpezii în vestul SUA, iar șapte au venit în maximum cinci zile de la un asemenea episod.
Studiul mai spune că suprafața expusă acestor valuri de căldură a crescut cu aproximativ 102.000 de kilometri pătrați pe secol. De aici și interesul pentru subiect: nu este vorba doar despre încălzire în general, ci despre episoade scurte care pot modifica repede ritmul topirii și riscul de viituri.
