Legături inedite între România și Zenica: studenții comuniști, sărmăluțele bosniace și câinele Limbă

Imediat după încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, statele comuniste din Europa au întins o mână de ajutor Iugoslaviei, pentru a sprijini procesul dificil de reconstruire a țării devastate. Republica Populară Română s-a numărat printre aceste țări solidare, trimițând un grup de studenți români în orașul Zenica, cu misiunea de a contribui la realizarea căii ferate care leagă Samac de Sarajevo.

Brigada „Nicolae Bălcescu”, recunoscută pentru efort și entuziasm

În august 1947, ziarul „România Liberă” consemna cu admirație contribuția tinerilor români: „Comandamentul central al Brigăzilor de muncă ale tineretului, implicate în construcția căii ferate Samac – Sarajevo, a decis să felicite brigada studenților români ‘Nicolae Bălcescu’, a 4-a brigadă de muncă a tineretului român, pentru dedicarea și rezultatele remarcabile obținute în această lucrare. Mai mult decât atât, mulți dintre acești tineri au fost desemnați ‘lucrători de șoc’.”

Pe lângă munca intensă pe șantier, aceste brigăzi românești au participat și la competiții sportive organizate pe șantierele din fosta Iugoslavie. Toamna anului 1947 a fost marcată de un eveniment sportiv important, unde România a fost reprezentată de aproximativ 30 de sportivi – bărbați și femei – proveniți din cele două brigăzi române: studențeasca „Nicolae Bălcescu” și muncitoreasca „Horia, Cloșca și Crișan”.

România și misiunea de pace în Bosnia

Deceniile au trecut și relația dintre România și zona Zenica a continuat să se dezvolte. După conflictul din Bosnia, România a fost una dintre țările care au trimis militari în misiuni de menținere a păcii. Batalionul 96 Geniu și-a stabilit cartierul general în Zenica, intervenind începând cu martie 1996 sub egida forțelor IFOR (Forțele de Implementare a Acordului de Pace).

Știrile vremii evocau cu umor viața soldaților români pe frontul bosniac. Mascota batalionului era… un câine numit „Limbă”, care îi amuza pe militari în momentele de răgaz. Dorul de casă era însă alinat și prin bucatele tradiționale românești pregătite chiar în tabără.

Conform unui reportaj din „Agenda Zilei” din mai 1997, meniul soldaților costa circa 8 dolari pe zi de persoană, iar bucătăria militară a funcționat într-o fostă cantină a combinatului siderurgic din Zenica. Bucătarii români, ajutați de localnici care au învățat câteva cuvinte în limba română, pregăteau ciorbe de burtă, sărmăluțe, varză călită, dar și specialități bosniace, oferind astfel un echilibru culinar între cele două tradiții.

„Curierul de Zenica” – premieră pentru Armata Română

În tabăra milităriei române din Zenica s-a consemnat o premieră în istoria Armatei: tipărirea ziarului „Curierul de Zenica”, primul publicație de acest gen realizată sub auspiciile NATO. Ziarul avea o circulație zilnică și aducea informații actualizate despre situația din tabăra ROENBGAT, precum și despre evoluțiile sociale, politice, culturale și sportive interne.

Înfrățire și colaborare economică între Zenica și Hunedoara

Zenica și Hunedoara, două orașe cu profil industrial similar, ambele cunoscute pentru combinatele lor siderurgice, au stabilit relații de colaborare încă din 1974. Pentru municipiul hunedorean, înfrățirea cu gazda meciului Bosnia – România a fost o premieră istorică.

După o perioadă de întrerupere, în octombrie 2023, relația de înfrățire a fost reactivată prin vizita unei delegații hunedorene conduse de primarul Dan Bobouțanu. Primarul a subliniat asemănările evidente între cele două orașe, aflate în proces de revitalizare încă din 2016. „Atât Hunedoara cât și Zenica au traversat perioade dificile, din punct de vedere economic și social, și acum își caută căi de dezvoltare într-o lume total diferită față de cea a anilor 1950 – 1990, perioadă de expansiune rapidă pentru ambele localități,” a declarat oficialul român.

Astfel, relațiile dintre România și Zenica, consolidate în decursul mai multor decenii, reflectă o colaborare bazată atât pe sprijin economic și militar, cât și pe schimburi culturale și sociale care leagă profund aceste comunități. De la brigăzile muncitorești și studențești care au pus umărul la reconstrucția infrastructurii, până la misiunile de pace și colaborările contemporane, legăturile româno-bosniace rămân vii și pline de semnificație.