În 1972, „tricolorii” conduși de selecționerul Angelo Niculescu au înfruntat naționala Ungariei într-un duel cu miză uriașă: calificarea la EURO 1972, un turneu final rezervat doar celor mai bune patru echipe ale Europei. Această trilogie de meciuri a devenit una dintre cele mai dureroase amintiri din istoria fotbalului românesc, marcând o generație strălucitoare condusă de Nicolae Dobrin, dar și o primă consistentă, în valoare de 20.000 de lei, care a rămas la un pas de a fi câștigată.

Trei meciuri decisive pentru o performanță europeană unică

România jucase preliminariile Euro-ului într-o grupă complicată, dar reușise să le domine pe Cehoslovacia, Țara Galilor și Finlanda. Pentru a ajunge la turneul final, cu doar patru echipe participante, naționala noastră trebuia să treacă de Ungaria în dubla manșă, care s-a transformat într-un adevărat thriller fotbalistic.

Primul meci tur, disputat pe teren maghiar, a atras o audiență impresionantă de peste 10.000 de suporteri români, o mobilizare record pentru vremurile acelea. Excursii organizate de Automobil Clubul Român și coloane de Dacii ce au pornit spre Budapesta au arătat încrederea uriașă pusă în „tricolori”.

Pe stadionul Nepstadion, după ce Ungaria a deschis scorul, Lajos Sătmăreanu, etnic maghiar, a egalat cu o lovitură de cap spectaculoasă, stabilind scorul final la 1-1. Un rezultat ce părea să pună România într-o poziție favorabilă.

Egal în fața a 80.000 de spectatori la București

Două săptămâni mai târziu, pe 23 august 1972, în fața unei asistențe record de 80.000 de oameni pe Stadionul 23 August, echipele s-au întâlnit pentru retur. Din nou, maghiarii au început în forță și au trecut în avantaj. Gicu Dobrin a restabilit egalitatea rapid, însă Ungaria a revenit în avantaj cu 2-1.

Portarul Rică Răducanu a apărat un penalty crucial pentru România, iar în ultimele minute ale meciului, Mircea Lucescu și Sandu Neagu au fost aruncați în teren pentru a răsturna scorul. În minutul 83, Neagu a marcat golul egalizator, iar scorul final a fost 2-2.

În acea perioadă, nu existau reguli speciale pentru calificare în cazul unui egal dublu, cum sunt cele moderne privind golul marcat în deplasare sau prelungirile. Astfel, pentru a decide echipa calificată, s-a impus un meci de baraj.

Decisivul la Belgrad – o înfrângere dureroasă

Maghiarii, încrezători după rezultatele precedente, au propus ca meciul decisiv să se joace la Belgrad, iar românii au acceptat condițiile. La partida din Iugoslavia, Ungaria a deschis din nou scorul, dar România a egalat prin Sandu Neagu. Momentul controversat a fost un posibil penalty neacordat pentru „tricolori” în minutul 86, iar doar două minute mai târziu, maghiarii au punctat pentru 2-1, obținând astfel calificarea la EURO 1972.

Această înfrângere a demonstrat o dificultate enormă pentru România, care avea în lot legende precum Rică Răducanu, Nicolae Lupescu, Nicolae Dobrin, Mircea Lucescu și Florian Dumitrache.

Obstacole și incidente în drumul spre succes

Povestea nu ar fi completă fără a menționa unele întâmplări nefericite care au marcat acest joc dificil. Înaintea decisivului, Dembroschi, unul dintre cei mai valoroși jucători ai României, s-a accidentat grav, rupându-și meniscul. De asemenea, Augustin Deleanu, fundaș lateral, a suferit o accidentare serioasă încă din primele minute ale meciului, fiind înlocuit de Hălmăgeanu, un jucător pus în poziție de improvizație.

Chiar și golul decisiv al Ungariei a fost marcat pe partea lui Hălmăgeanu, ceea ce a accentuat și mai mult dificultățile tricolorilor.

O primă de 20.000 de lei, o pierdere amară

Pe lângă dezamăgirea calificării ratate într-un turneu atât de restrâns și prestigios, România a pierdut și premiul substanțial care venea odată cu succesul – o primă de aproximativ 20.000 de lei, o sumă importantă la acea vreme. Această rată reprezenta o pierdere semnificativă pentru întreaga echipă și a adâncit tristețea provocată de duelurile memorabile cu maghiarii.

Aceste trei meciuri, cunoscute drept „trilogia maghiară”, sunt un capitol important și dureros din istoria fotbalului românesc, demonstrând cât de aproape a fost naționala României de o performanță unică la nivel european, dar și cât de imprevizibilă poate fi soarta sportului rege. Deși „tricolorii” au luptat cu dăruire și talent, destinația finală la EURO 1972 le-a fost refuzată cu un scor la limită și cu momente controversate care încă fac obiectul amintirilor fanilor și istoricilor fotbalului.