Ce înseamnă proiecția de 2,7°C publicată la COP31
Climate Action Tracker estimează că politicile climatice aplicate în prezent ar conduce la o încălzire globală de 2,7°C până la sfârșitul secolului. Noua evaluare, publicată la 12 noiembrie în timpul COP31, este cu 0,1°C mai ridicată decât cea din 2025.
Mesajul principal nu este că planeta a ajuns deja la această temperatură. Cifra descrie un scenariu pentru anul 2100, calculat din măsurile adoptate efectiv de guverne. Este diferit de scenariile bazate pe promisiuni sau pe obiective care nu au încă politici suficiente în spate.
De ce există două estimări apropiate
Pentru politicile actuale, CAT indică 2,7°C. Dacă toate țintele naționale pentru 2030 și 2035 ar fi îndeplinite, estimarea coboară la 2,6°C. Distanța mică dintre cele două scenarii arată că noile planuri depuse de state înaintea COP31 nu schimbă mult rezultatul global.
În urmă cu cinci ani, evaluarea politicilor actuale indica tot 2,7°C. Indicatorul coborâse la 2,6°C, dar a revenit acum la nivelul din 2021. CAT descrie această evoluție drept o stagnare de cinci ani a acțiunii climatice globale.
Ambele valori sunt mult peste obiectivul Acordului de la Paris, care urmărește limitarea încălzirii la 1,5°C și menținerea ei mult sub 2°C. Pragul se calculează în raport cu media perioadei preindustriale 1850–1900, nu în raport cu temperatura unui singur an.
Cât de aproape este pragul de 1,5°C
Climate Action Tracker estimează că depășirea pe termen lung a nivelului de 1,5°C ar putea avea loc în jurul anului 2030. Organizația Meteorologică Mondială spune că media globală din primele nouă luni ale lui 2026 a fost cu aproximativ 1,47°C peste perioada preindustrială.
Cele două cifre nu trebuie confundate. Valoarea WMO este o observație pentru o parte dintr-un an, influențată și de variații naturale. Pragul Acordului de la Paris privește o medie climatică pe termen lung. Un an peste 1,5°C nu înseamnă automat că obiectivul a fost depășit definitiv.
Pentru a păstra deschisă o revenire spre 1,5°C, modelul CAT cere reduceri globale ale emisiilor de aproximativ 4% pe an până în 2030. Ritmul ar trebui să ajungă la circa 7% anual la începutul anilor 2030 și la aproximativ 9% între 2035 și 2050.
Fiecare amânare face astfel mai abruptă scăderea cerută în anii următori și limitează timpul disponibil pentru înlocuirea infrastructurii cu emisii ridicate.
Ce contează pentru România
Raportul nu publică în comunicatul său o prognoză separată pentru România. Consecința relevantă este că țintele europene și investițiile naționale în energie, transport și clădiri intră în categoria politicilor care pot modifica scenariul global numai după ce sunt adoptate și aplicate.
Cititorii trebuie să urmărească diferența dintre un obiectiv anunțat și măsura care îl face realizabil: o lege intrată în vigoare, un buget alocat, o capacitate energetică instalată sau un termen respectat. Următoarea actualizare CAT va putea măsura tocmai efectul acestor schimbări, nu simpla lor promisiune.
